Când judeci, când critici și arăți cu degetul spre celălalt, observă cum, în mod subtil, celelalte degete rămân îndreptate către tine.
Critica își pierde orice valoare constructivă în clipa în care degenerează într-un obicei.
Nu trebuie să privim actul de a judeca drept un păcat absolut și nici să credem că e ceva în neregulă cu noi dacă nu atingem detașarea călugărilor tibetani.
Suntem, până la urmă, oameni supuși slăbiciunilor firești; este natural și justificat să semnalăm rătăcirile celor din jur, mai ales atunci când ele îmbracă o formă gravă.
Devine însă toxic atunci când ne complacem în jigniri și când privirea noastră refuză să mai vadă altceva în afară de defectele semenilor.
O atitudine permanent critică ne absoarbe vitalitatea și ne exilează într-un spațiu al dizarmoniei emoționale.
Adevăratul pericol rezidă în faptul că tot ceea ce gândim și emitem spre ceilalți se întoarce înzecit asupra noastră.
Aceasta este dinamica implacabilă a legilor universale. Prin urmare, măsurați-vă cu grijă cuvintele.
Atunci când un prieten se îndepărtează de tine fără un motiv aparent, coboară în propriul tău suflet și amintește-ți dacă nu cumva l-ai judecat prea aspru în tăcere.
Chiar și fără să fi rostit o singură vorbă cuiva.
Fii prevăzător cu privire la când și cât judeci.
Legile naturii, dimensiunea spirituală și telepatia gândurilor sunt realități cât se poate de vii.”