Seria biografiilor continuă cu magnifica poveste de viață a lui Nelson Mandela.
Filmul vieții sale ne poate motiva și pregăti pentru cele mai grele experiențe.
Nelson Mandela a fost primul președinte de culoare al Africii de Sud, ales în urma unei lungi perioade petrecute în închisoare din cauza luptei sale anti-apartheid.
Pentru eforturile sale, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1993.
Mandela s-a născut pe 18 iulie 1918 în micul sat Mvezo din regiunea Transkei, Africa de Sud.
Numele său de naștere a fost Rolihlahla Mandela.
În limba xhosa, „Rolihlahla” înseamnă literal „tragerea de ramura unui copac”, însă o traducere mai frecventă și metaforică este „cel care provoacă probleme”.
Tatăl lui Mandela a fost șef de trib timp de câțiva ani, dar și-a pierdut atât titlul, cât și averea în urma unei dispute cu un magistrat colonial.
Mandela era doar un copil la acea vreme, iar pierderea statutului tatălui său a forțat-o pe mama sa să mute familia în Qunu, un sat și mai mic, situat la nord de Mvezo.
Satul se afla într-o vale îngustă și înverzită, unde nu existau drumuri, ci doar poteci ce legau pășunile animalelor.
Familia locuia în colibe și trăia modest din recoltele de porumb, dovleac și fasole.
Apa era adusă direct din pâraie și izvoare, iar gătitul se desfășura în aer liber.
Mandela a devenit primul membru al familiei sale care a urmat o școală.
Conform obiceiului de la acea vreme și ca urmare a influenței sistemului educațional britanic din Africa de Sud, învățătoarea i-a atribuit un nou prenume: Nelson.
Pe când avea 12 ani, tatăl său a murit din cauza unei boli pulmonare, moment în care viața i s-a schimbat dramatic.
A fost adoptat de regentul interimar al poporului Thembu, care a dorit astfel să întoarcă o favoare tatălui lui Mandela, cel care îl sprijinise în obținerea funcției.
În acest fel, Mandela a părăsit viața lipsită de griji din satul natal și a călătorit spre Mqhekezweni, capitala provinciei Thembuland, chiar la reședința regală a căpeteniei.
Deși nu și-a uitat niciodată satul iubit, el s-a adaptat rapid la această nouă viață, incepand sa studieze la cea mai buna scoala de la acea vreme.
Mandela s-a pregatit in dreptul romano-olandez, pentru a obtine o slujba de functionar, fiind cea mai buna profesie pe care o putea obtine un negru la acea vreme.
In al doilea an la Fort Hare, Mandela a fost ales in Consiliul Reprezentativ al Studentilor.
Mandela a demisionat din Consiliu datorita neintelegerilor pe care le-a creat cu conducerea universitatii datorita protestelor studentilor pentru lipsa de hrana si a altor drepturi.
Universitatea l-a exmatriculat pe Mandela pentru tot restul anului si i-a dat un ultimatum pentru a inceta obiectiunile.
Cand Mandela s-a intors acasa , regentul a fost furios, spunandui ca va trebui sa-si retraga decizia si sa se intoarca la scoala in toamna.
La cateva saptamani dupa ce s-a intors acasa, regentul Jongintaba a aranjat o casatorie pentru Mandela, si astfel vroia sa se asigure ca viata baiatului adoptiv va fi una planificata corect.
Socat de vestea primita, Mandela a fugit de acasa.
S-a stabilit la Johannesburg, unde a avut mai multe locuri de munca.
Apoi s-a inscris la Universitatea din Witwatersrand din Johannesburg pentru a studia dreptul.
Curand , Mandela s-a implicat activ in miscarea anti-apartheid, alaturanduse Congresului National African in 1942.
In cadrul Congresului, un mic grup de tineri s-au unit, si s-au autointitulat Liga Tineretului Congresului National African.
Scopul lor a fost sa transforme Congresul intr-o miscare de masa, prin care sa obtina puterea de la milioane de oameni din randul taranilor si muncitorilor, care nu aveau o voce care sa-i reprezinte.
In 1949 Consiliul a adoptat in mod oficial metodele Ligii Tineretului de boicot, greva, nesupunere fata de regimul actual pentru drepturi egale fata de toti cetatenii Africii de Sud.
Timp de 20 de ani , Mandela a condus acte pasnice, nonviolente de sfidare impotriva guvernului sud-african si a politicilor sale .
A fondat o firma de avocatura care oferea la pret redus si chiar gratis consiliere juridica gratuita persoanelor de culoare reprezentate.
Mandela si alti tineri au fost arestati de nenumarate ori pentru sustinerea lor politica chiar daca era pasnica.
Intre timp Consiliul National African era contestat de o noua generatie de activisti care credeau ca metoda pasnica este ineficienta.
Paralel cu viata politica, din 1944 -1958 Mandela a fost casatorit de doua ori, avand din prima casnicie patru copii iar din a doua doi.
Mandela a inceput sa nu mai creada in protestul non violent si a crezut ca lupta armata este singura modalitate de a realiza schimbarea.
A cofondat o ramura armata care utiliza tactici de razboi de gherila pentru a pune capat apartheidului.
In cele din urma a fost adus din nou in judecata, de aceasta data el si alti 10 lideri ai Consiliului au fost condamnati pe viata pentru infractiuni politice si sabotaj.
Mandela a petrecut 27 de ani in inchisoare, din noiembrie 1962 pana in februarie 1990.
A fost inchis pe Robben Island pentru 18 din cei 27 de ani de inchisoare.
In acest timp a suferit de tuberculoza si in calitate de detinut politic negru a primit cel mai scazut nivel de tratament de la lucratorii penitenciarului.
Cu toate acestea, in timp ce a fost incarcerat, Mandela a reusit sa obtina o diploma de licenta in drept printr-un program de corespondenta de la Universitatea din Londra.
In 1981 un complot al guvernului sud-african de a aranja evadarea lui Mandela cu scopul de al impusca, a fost dejudecat de serviciile secrete britanice.
Viata in inchisoare a fost brutala, inchis intr-o celula mica, fara pat sau instalatii sanitare, a fost fortat sa faca munca grea intr-o cariera de piatra.
Putea sa scrie si sa primeasca o scrisoare o data la 6 luni, si o data pe an i se permitea sa aiba un vizitator.
Cu toate acesstea, hotararea lui Mandela a ramas in continuare pentru sustinerea miscarii anti- apartheid.
A condus o miscare a detinutilor din inchisoare pentru a obtine unele imbunatatiri de detentie.
Mandela a continuat sa fie un simbol atat de puternic al rezistentei negre, incat a fost lansata o campanie internationala pentru eliberarea sa.
Iar acest sprijin international e exemplificat puterea si stima pe care Mandela le avea in cominitatea politica globala.
Astfel actiunea de sprijin international a dat roade si in 1982 Mandela si alti lideri au fost mutati la inchisoarea Pollsmoor,cu conditii mai acceptabile de detentie, pentru a permite contactul intre ei si guvernul sud-african.
In 1985 , presedintele PW Botha i-a oferit lui Mandela eliberarea in schimbul renuntarii la lupta politica, prizonierul a respins categoric oferta.
Odata cu cresterea presiunii locale si internationale pentru eliberarea sa , guvernul a participat la mai multe discutii cu Mandela, dar nu a fost incheiat nici un acord.
Apoi cand Botha a suferit un accident vascular cerebral si a fost inlocuit de Frederik Willem de Klerk, a fost anuntata in cele din urma eliberarea lui Mandela, pe 11 februarie 1990.
A fost eliminata restrictia asupra Consiliului African si s-a eliminat executiile.
La eliberarea din inchisoare, Mandela a cerut imediat puterilor straine sa nu reduca presiunea asupra guvernului sud-african pentru reforma constitutionala.
El a declarat ca va continua lupta pana cand comunitatea neagra va primi dreptul la vot.
In 1991 Mandela a fost ales presedinte al partidului Congresului National African, iar pe 10 mai 1994 a fost ales Presedinte al Africii de Sud.
El a folosit entuziasmul natiunii ca suport pentru a promova reconcilierea dintre albi si negri.
Planul sau de reconstructie si dezvoltare a dus catre crearea de locuri de munca, locuinte si asistenta medicala de baza pentru populatia de culoare.
A sustinut un program incarcat de reconstructie a tarii, a strans bani pentru constructia de scoli si clinici sanitare.
Dar cel mai important a semnat o noua constitutie, stabilind drepturi egale atat pentru majoritatea neagra cat si pentru albi, si a lasat dreptul la libera exprimare.
Mandela a servit ca mediator in razboiul din Burundi.
A cofondat The Elders, un grup de lideri mondiali care s-au concentrat pe gasirea unor solutii la problemele dificile pentru pace si egalitatea femeilor, creand initiative de abordare a crizelor umanitare si promovare a democratiilor.
Mandela a ramas angajat in lupta impotriva sida, fiul sau Makgatho a murit din cauza bolii.
El a incurajat negrii sa sustina echipa de rugby a Africii de Sud si a reusit, care pana atunci era urata de comunitatea neagra care o considera un simbol al albilor.
In 1995 , Africa de Sud a sustinut gazduirea Cupei Mondiale de Rugby, iar implicarea lui Mandela in motivarea si sustinerea echipei a fost decisiva pentru castigarea cupei mondiale.
Mandela a primit Ordinul de Merit. ( Povestea se poate vedea cel mai bine in filmul „Invictus” 2009).
In 2009, ziua de nastere a lui Mandela (18 iulie) a fost declarata, zi internationala pentru promovarea pacii globale.
Mandela a castigat Premiul Nobel pentru Pace in 1993.
Plecat din aceasta lume in 2013, Mandela a ramas ca un erou, un om care nu a cautat razbunare, si-a folosit carisma, modestia si generozitatea pentru a transforma regimul rasist intr-o democratie.
Viata acestui om reprezinta un valoros izvor de inspiratie, sa-i poti ierta pe cei care te-au tinut inchis timp de 27 de ani si sa -i accepti in viata ta ulterior, fara a cauta razbunare, arata cat de valoros a putut fi acest om.
Este o sursa de inspiratie infinita pentru a continua viata si ati urma visul, indiferent de circumstante.
„Nu mai conteaza cat de aspru-i drumul,
Ce liste cu pedepse vin mereu,
Eu, azi, al sortii mele sunt stapanul
Sunt capitanul sufletului meu.”
Poezia celebra de William Ernest Henley, care l-a inspirat si la tinut in picioare , in cele mai grele momente din detentie pe Mandela
Surse: www.biography.com; A&E Television Networks, LLC;photo – 24celebs.com