
„A fost odată un băiețel care avea un comportament foarte dificil.
Tatăl său s-a hotărât să-i dea o pungă cu cuie și i-a spus că, de fiecare dată când își pierde cumpătul, trebuie să bată un cui în gard.
În prima zi, băiatul a bătut 37 de cuie.
Treptat, a început să-și controleze temperamentul, iar în următoarele săptămâni numărul de cuie bătute în gard a scăzut treptat.
A descoperit că era mai ușor să-și stăpânească firea decât să bată acele cuie.
În sfârșit, a venit și ziua în care băiatul nu și-a mai pierdut cumpătul deloc.
I-a împărtășit tatălui său vestea, iar acesta i-a sugerat atunci să scoată câte un cui pentru fiecare zi în care a reușit să-și țină furia sub control.
Zilele au trecut, iar în cele din urmă băiatul a putut să-i spună tatălui său că toate cuiele au dispărut.
Tatăl și-a luat fiul de mână și l-a condus la gard.
— Te-ai descurcat bine, fiule, dar uită-te la găurile din gard.
Gardul nu va mai fi niciodată la fel.
Când spui lucruri la furie, ele lasă o cicatrice la fel ca acestea.
Poți înfige un cuțit într-un om și apoi să-l scoți, dar nu va conta de câte ori vei spune „îmi pare rău”, rana va rămâne tot acolo.”
Pilda populara.